Simptomele tulburării reactive de atașament la adolescenți

Simptomele tulburării reactive de atașament

Copiii și adolescenții pot dezvolta tulburare reactivă de atașament dacă nu formează legături sănătoase cu îngrijitorii lor. Tulburarea apare de obicei atunci când copiii sunt abuzați sau neglijați – emoțional sau fizic – la o vârstă fragedă. Când este lăsată netratată, afecțiunea îi poate împiedica să formeze legături sănătoase cu îngrijitorii lor.

Simptomele tulburării reactive de atașament la adolescenți pot include:

• comportament agresiv
• izbucniri de furie
• evitarea afectiunii fizice
• evitarea îngrijitorilor și a altor membri ai familiei
• probleme de comportament la școală, acasă sau ambele
• probleme de control, inclusiv dorința de a controla prietenii
• dificultăți de a forma legături strânse cu ceilalți
• dificultate in a-si face prieteni
• dificultăți de a-și regla emoțiile
• hipervigilență
• ignorând sau nu se implică cu familia apropiată
• iritabilitate
• lipsă de încredere în îngrijitorii și alți adulți
• stimă de sine scazută
• nu cer ajutor sau mângâiere
• neangajarea în interacțiunea socială
• nu răspunde la afecțiune sau confort
• observându-i pe alții îndeaproape, dar rareori reacționând sau angajându-se
• comportament dăunător (cum ar fi consumul de substanțe, sexul neprotejat de prezervative sau alte metode de barieră, comportament criminal)
• dispoziţie retrasă, tristă

Adolescenții cu tulburare reactivă de atașament sunt probabil să aibă și alte afecțiuni de sănătate mintală, potrivit cercetare recentă.

Deși acestea sunt simptome tipice ale tulburării reactive de atașament, este important ca adolescentul să fie evaluat de un profesionist. Unele dintre aceste simptome pot fi cauzate de alte afecțiuni, inclusiv autismul, tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) și depresia.

Simptomele precoce ale unei tulburări de atașament

Simptomele unei tulburări de atașament pot fi vizibile înainte ca copilul dumneavoastră să ajungă la adolescență. De fapt, simptomele sunt adesea prezente în timpul copilăriei.

Simptomele precoce ale unei tulburări de atașament includ:

• evitarea contactului vizual
• plângând nemângâiat
• niciodată (sau rar) zâmbind
• nu râde sau scoate sunete
• nu arăta interes pentru jocurile interactive precum peekaboo
• nu ajunge la îngrijitori
• respingerea sau ignorarea încercărilor de a lega
• părând neafectat când este lăsat singur
• rareori caută confort atunci când este stresat

Desigur, simptomele de mai sus trebuie evaluate în raport cu vârsta copilului dumneavoastră. În funcție de vârsta lor, ar putea fi obișnuit din punct de vedere al dezvoltării ca ei să nu râdă sau să zâmbească (încă).

Dacă bănuiți că copilul dumneavoastră are tulburare reactivă de atașament, primul pas este să discutați cu medicul pediatru. Ei vă vor putea sfătui dacă comportamentul copilului dumneavoastră este atipic. Dacă este necesar, vă pot îndruma către un alt specialist, cum ar fi un psihiatru sau un psiholog, pentru evaluare.

La ce vârstă apare de obicei tulburarea reactivă de atașament?

Tulburarea de atașament reactiv apare de obicei la o vârstă fragedă – uneori chiar și mai mică de 1 an. Simptomele tulburării reactive de atașament pot fi vizibile înainte ca copilul dumneavoastră să împlinească vârsta de 5 ani, deși acesta poate primi un diagnostic într-o etapă ulterioară.

Ce cauzează tulburarea reactivă de atașament la adolescenți?

Tulburarea de atașament reactiv apare atunci când nevoile emoționale sau fizice ale copilului nu sunt satisfăcute de îngrijitorii lor. Această lipsă de îngrijire poate face dificil pentru copiii mici să formeze legături sănătoase cu îngrijitorii lor și le poate fi greu să aibă încredere sau să se bazeze pe alții.

Adolescenții sunt mai susceptibili de a avea tulburare reactivă de atașament dacă, în primii ani, ei:

• a avut un îngrijitor sau un părinte care a murit, i-a părăsit sau i-a abandonat
• au avut îngrijitori sau părinți a căror educație a fost afectată de probleme de sănătate mintală, boli fizice, abuz de substanțe, încarcerare sau alți factori de stres majori
• a avut mai mulți îngrijitori (din cauza locuirii într-o casă de copii, schimbarea frecventă a caselor de plasament, mutarea de la un membru al familiei la altul etc.)
• ați avut o separare prelungită de părinți sau de alți îngrijitori din cauza plasării repetate în afara casei, spitalizării sau decesului unui îngrijitor principal
• au fost abuzați sau neglijați de părinții sau îngrijitorii lor
• au fost separați de părinți sau îngrijitori pentru o perioadă prelungită de timp (din cauza spitalizării, bolii sau încarcerării)

Dar nu orice copil care se confruntă cu situațiile de mai sus va dezvolta o tulburare reactivă de atașament.

Opțiuni de tratament pentru tulburarea reactivă de atașament

Deși tulburarea de atașament reactiv este o tulburare gravă, poate fi tratată. De obicei, afecțiunea este tratată prin terapie care implică copilul, precum și îngrijitorul sau îngrijitorii acestuia.

Adolescentul dumneavoastră ar putea beneficia de următoarele tipuri de terapie:

• Terapie individuala: Există multe tipuri de terapie. Unele dintre cele mai frecvente includ terapia cognitiv comportamentală (CBT), terapia comportamentală dialectică (DBT) și terapia psihodinamică.
• Terapie de familie: Acest lucru poate implica adolescentul, îngrijitorii și alți membri ai familiei.
• Terapie de grup: Grupul va include un grup de adolescenți și, în unele cazuri, îngrijitorii acestora.

Adesea, este necesară o combinație de terapie individuală și de familie.

Următoarele ar putea fi de asemenea utile:

• Intervenția abilităților sociale: Acesta este un tip de terapie care vă poate ajuta adolescentul să învețe să aibă interacțiuni sănătoase cu prietenii, membrii familiei și alții.
• Educație de recuperare: În unele cazuri, adolescenții cu tulburare reactivă de atașament pot experimenta, de asemenea, întârzieri de dezvoltare și probleme de comportament care le pot afecta cariera școlară. Programele educaționale îi pot ajuta cu temele școlare.
• Terapii complementare: Alături de psihoterapie, activitățile complementare precum terapia prin artă, terapia ecvină, antrenamentul de mindfulness și yoga pot fi, de asemenea, vindecătoare pentru adolescentul tău.
• Medicament: Deși nu este prescris niciun medicament special pentru tulburarea reactivă de atașament, aceștia pot beneficia de medicamente dacă au o altă afecțiune (de exemplu, depresie) care poate fi tratată prin medicamente.

Fiecare persoană cu tulburare reactivă de atașament este diferită, iar planul de tratament pe care îl utilizați va depinde de situația individuală a adolescentului dvs. Dacă nu ești sigur de unde să începi, discuția cu un profesionist în domeniul sănătății mintale este un prim pas bun.

Copiii cresc din tulburarea reactivă de atașament?

Nu, tulburarea de atașament reactiv este o tulburare pe tot parcursul vieții. Deși poate fi tratată și gestionată prin terapie și alte programe, copiii nu „cresc” singuri.

Este important să obțineți ajutor dacă credeți că copilul dumneavoastră are o tulburare de atașament sau o altă afecțiune de sănătate mintală. Cu cât acționezi mai devreme, cu atât mai bine.

Cum să sprijiniți un adolescent cu tulburare reactivă de atașament

Dacă copilul sau adolescentul dumneavoastră are tulburare reactivă de atașament, sprijinul adecvat le poate ajuta să-și îmbunătățească încrederea și să le permită să formeze relații sănătoase și să învețe abilități sociale mai bune.

În calitate de părinte sau îngrijitor, îi puteți ajuta prin:

• Crearea stabilității: O situație de viață stabilă și consecventă poate ajuta adolescentul să se simtă mai în siguranță. Deși instabilitatea este uneori inevitabilă, prioritizarea sentimentului lor de siguranță este importantă.
• Educați-vă: Înțelegerea tulburării lor vă poate ajuta să vă înțelegeți adolescentul și comportamentul acestuia.
• Urmează cursuri de abilități parentale: Aceste cursuri vă pot ajuta să învățați tehnici pentru a vă părinți eficient copilul, creând în același timp o legătură sănătoasă cu el.

Alte modalități de a sprijini adolescenții cu tulburare reactivă de atașament pot include:

• ajutându-i să stabilească rutine sănătoase și consistente pentru a le oferi un sentiment de stabilitate și consecvență
• introducerea lor în instrumente sănătoase de ameliorare a stresului, cum ar fi atenția, jurnalul și exercițiile fizice, care îi pot ajuta să-și regleze emoțiile
• modelând reglarea emoțională pentru ei, arătându-le cum vă gestionați și procesați emoțiile
• desfășurarea de activități (inclusiv sport, meșteșuguri, jocuri, voluntariat sau hobby-uri) cu adolescentul tău pentru a facilita legătura și a-l încuraja să-și urmărească interesele și să-și dezvolte abilități
• oferindu-le dragoste și atenție consecventă, chiar și atunci când nu simt că se angajează

Concluzie

Tulburarea de atașament reactiv se formează atunci când nevoile copilului nu sunt satisfăcute de îngrijitorii lor. Această tulburare poate face dificilă relaționarea copiilor cu îngrijitorii lor. La adolescenți, tulburarea reactivă de atașament poate duce la probleme sociale și comportamentale.

Deși este o tulburare pe tot parcursul vieții, poate fi tratată. Există numeroase opțiuni de tratament pentru adolescenții cu tulburare reactivă de atașament. Puteți începe prin a contacta un profesionist în sănătate mintală care are experiență în lucrul cu adolescenții.