Tulburări cerebrale din cauza deficienței de dopamină: explicație și tratament

Dopamina este unul dintre cei mai importanți neurotransmițători din creierul nostru. Dopamina acționează ca un mesager chimic care reglementează mișcarea, emoția, motivația și cogniția. Când nivelurile de dopamină scad sub intervalul normal, echilibrul delicat al semnalizării creierului este perturbat. Acest dezechilibru poate duce la o varietate de tulburări neurologice și psihiatrice; Și unele dintre aceste tulburări reduc semnificativ calitatea vieții.

În acest articol, vom explica modul în care funcționează în mod normal dopamina, ce cauzează deficiența de dopamină și vom explica despre tulburările creierului cauzate de deficiența de dopamină. De asemenea, vom descrie simptomele acestor tulburări și vom oferi informații despre diagnostic și opțiuni de tratament.

Înțelegerea dopaminei și a rolului său în creier

Dopamina este produsă în principal în două regiuni ale creierului mijlociu: substanța nigra pars compacta și zona tegmentală ventrală. De acolo, neuronii dopaminergici se proiectează în diferite părți ale creierului prin patru căi majore:

1. Calea nigrostriatală – Această cale trece de la substantia nigra la striatum și este esențială pentru controlul motorului.
2. Calea mesolimbică – Această cale trece de la zona tegmentală ventrală până la nucleul accumbens, amigdala și hipocamp și reglementează recompensa, plăcerea și motivația.
3. Calea mezocorticală – Această cale conectează zona tegmentală ventrală cu cortexul prefrontal, influențând cogniția, funcția executivă și reglarea emoțională.
4. Calea tuberoinfundibulară – Această cale trece de la hipotalamus la glanda hipofizară, reglând secreția de hormoni, în special prolactina.

Când semnalizarea dopaminei devine deficientă, funcțiile acestor căi sunt afectate, ceea ce duce la simptome neurologice și psihiatrice specifice.

Cauzele deficienței de dopamină

Câțiva factori pot scădea nivelurile de dopamină sau pot interfera cu semnalizarea dopaminergică:

• Boli neurodegenerative: boala Parkinson și atrofia multiplă a sistemului provoacă pierderea progresivă a neuronilor dopaminergici în substanța nigra.
• Factorii genetici: mutațiile care afectează enzime precum tirozină hidroxilază (enzima care limitează rata în sinteza dopaminei) sau receptorii dopaminei pot reduce activitatea dopaminei.
• Leziuni cerebrale sau accident vascular cerebral: traumatisme sau leziuni vasculare în ganglionii de creier intermediar sau bazale pot distruge neuronii dopaminergici.
• Epuizarea indusă de droguri: utilizarea pe termen lung a medicamentelor antipsihotice (medicamentele blocant ale receptorului dopaminei) sau abuzul de stimulanți cronici poate epuiza dopamina.
• Stilul de viață și factori metabolici: stres cronică, nutriție slabă (în special lipsa tirozinei sau vitaminei B6), privarea de somn și abuzul de substanțe dependente de dependență mai scăzută.

Deficitul de dopamină nu înseamnă întotdeauna o absență totală de dopamină. În schimb, reflectă o reducere a semnalizării dopaminergice din cauza unuia sau mai multor mecanisme:

• Pierderea neuronilor dopaminergici: Acest mecanism este observat în boala Parkinson, unde mai mult de 60–70% dintre neuronii substantia nigra trebuie să se piardă înainte de a apărea simptomele motorii.
• Sinteză redusă a dopaminei: datorită defectelor enzimelor sau epuizării precurgătorilor (tirozină, fenilalanină).
• Depozitare sau eliberare defectuoasă a dopaminei: transportul vezicular afectat reduce dopamina disponibilă pentru transmisia sinaptică.
• Disfuncția receptorului: reglarea în jos sau hipersensibilitatea receptorilor dopaminei modifică comunicarea neuronală.
• Dezechilibrul neurotransmițătorului: dopamina scăzută în raport cu acetilcolina sau serotonina tulbură circuitele creierului.

Tulburări cerebrale din cauza deficienței de dopamină

1. Boala Parkinson

Boala Parkinson este cauzată de deficiența de dopamină. În boala Parkinson, neuronii dopaminergici din substanța nigra pars compacta degenerează treptat. Această degenerare reduce aportul de dopamină la striatum – o regiune cheie pentru coordonarea mișcării voluntare.

Fără suficientă dopamină, echilibrul dintre semnalele excitatorii (glutamat) și inhibitori (acid gamma-aminobutiric) în ganglionii bazali este perturbat. Excesul de activitate de acetilcolină agravează în continuare acest dezechilibru. Rezultatul este simptomele motorului distinctiv:

• Tremor de mână (dar tremorul poate apărea și în brațe, picioare, cap, față, corzi vocale și tors)
• Încetinirea mișcării
• Rigiditatea mușchilor
• Instabilitate posturală

Simptomele non-motorii, cum ar fi depresia, problemele de somn și declinul cognitiv, apar, de asemenea, din cauza pierderii de dopamină pe căile mesolimbice și mezocorticale.

2. Depresia

Deși deficiența de serotonină este discutată pe scară largă în depresie, dopamina joacă un rol la fel de important. Deficitul de dopamină pe calea mesolimbică reduce percepția, motivația și capacitatea de a experimenta plăcerea (anhedonia). Dopamina scăzută în calea mezocorticală afectează concentrația, luarea deciziilor și funcția executivă.

Acest lucru explică de ce unii pacienți cu depresie prezintă în primul rând lipsa de motivație, oboseală și pierderea interesului pentru activitățile de care s -au bucurat odată. Astfel de simptome sunt direct legate de disfuncția dopaminei, mai degrabă decât de serotonină.

3. Tulburări de hiperactivitate cu deficit de atenție

Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție este asociată cu o activitate dopaminergică redusă în cortexul prefrontal și striatul. Dopamina ajută în mod normal la reglarea atenției, a memoriei de lucru și a controlului impulsurilor. Când semnalizarea dopaminei este insuficientă:

• Creierul se luptă să filtreze distragerile.
• Răspunsul întârziat de recompensă duce la impulsivitate.
• Motivația pentru sarcini susținute scade.

Medicamente stimulante, cum ar fi metilfenidatul și amfetaminele îmbunătățesc simptomele tulburării de hiperactivitate deficit de atenție prin creșterea disponibilității dopaminei în sinapse.

4. Sindromul picioarelor neliniștite

Sindromul picioarelor neliniștite este o tulburare neurologică care provoacă o dorință incontrolabilă de a muta picioarele, mai ales noaptea. Deficitul de dopamină în calea nigrostriatală și disfuncția receptorilor dopaminei sunt puternic implicate.

Dopamina scăzută noaptea perturbă circuitele normale inhibitoare a măduvei spinării, ceea ce duce la semnale senzoriale anormale și o dorință de a muta membrele. De aceea, medicamentele agoniste dopaminei pot ameliora sindromul picioarelor neliniștite.

5. Altele neurologiccondiții

• Anhedonia și apatia: deficiența cronică de dopamină pe calea mesolimbică are ca rezultat un răspuns redus al plăcerii, ceea ce duce la planeitatea emoțională și la lipsa motivației.
• Declinul cognitiv: Dopamina scăzută pe calea mezocorticală afectează memoria de lucru și rezolvarea problemelor, observată în condiții precum demența cu corpuri lewy.
• Hiperprolactinemie: Deoarece dopamina inhibă eliberarea de prolactină pe calea tuberoinfundibulară, deficiența de dopamină duce la niveluri excesive de prolactină, provocând neregularități menstruale, infertilitate și galactorale.

Simptome ale deficienței de dopamină

Simptomele deficienței de dopamină depind de calea creierului afectat și de tulburarea de bază, dar simptomele comune includ:

• Simptome motorii: tremor, rigiditate musculară, bradikinezie, dificultate cu echilibru.
• Simptome psihologice: depresie, apatie, lipsă de motivație, sensibilitate redusă la recompensă.
• Simptome cognitive: concentrare slabă, deficiență de memorie, dificultăți în luarea deciziilor.
• Sleep și simptome senzoriale: insomnie, picioare neliniștite, oboseală.
• Simptome endocrine: infertilitate, libido redus, galactoree (din hiperprolactinemie).

Diagnostic

Diagnosticul deficienței de dopamină este complex și necesită o combinație de evaluare clinică și teste:

– Istoric medical și examen neurologic: evaluarea simptomelor, istoricul familiei și evoluția bolii.

– Studii imagistice:

• DATSCAN (tomografia computerizată cu emisie de fotoni unică pentru transportorul de dopamină) va prezenta o activitate redusă a transportorului dopaminei în boala Parkinson.
• Scanările de tomografie cu emisie de pozitron pot măsura sinteza dopaminei și funcția receptorului.
• Imagistica prin rezonanță magnetică ajută la excluderea leziunilor structurale.

– Teste de laborator: Aceste teste îi ajută pe medici să verifice funcția tiroidiană, nivelul de vitamine și tulburările metabolice să excludă alte cauze ale simptomelor similare.

– Evaluare neuropsihologică: medicii vor evalua memoria, atenția, funcția executivă și starea de spirit.

Tratamentul deficienței de dopamină

1. Tratament farmacologic

• Levodopa (L-DOPA): Ca precursor al dopaminei, acest medicament este cel mai eficient în boala Parkinson.
• Medicamente agoniste de dopamină: pramipexol, ropinirol și rotigotină imită acțiunea dopaminei.
• Medicamentele inhibitoare MAO-B (selegilină, rasagilină): aceste medicamente lente lentează descompunerea dopaminei.
• Medicamente inhibitoare COMT (Entacapone, Tolcapone): aceste medicamente prelungesc acțiunea levodopa.
• Medicamente antidepresive care afectează dopamina (bupropion): Aceste medicamente sunt utilizate în tratarea tulburării de hiperactivitate de deficit de atenție.

2. Intervenții non-farmacologice

• Stimularea creierului profund: Această metodă este utilizată în tratarea bolii avansate ale Parkinson, pentru a modula circuitele creierului anormale.
• Terapie fizică și terapie ocupațională pentru menținerea mobilității și independenței.
• Măsuri de stil de viață: exerciții fizice regulate, dietă echilibrată bogată în proteine ​​și micronutrienți, rutine zilnice și somn adecvat.

3. Terapii noi

• Terapia genică: strategii experimentale pentru restabilirea enzimelor producătoare de dopamină.
• Terapia cu celule stem: Cercetări privind transplantarea neuronilor dopaminergici în regiunile creierului afectate.
• Agenți neuroprotenți: Scopul încetinește degenerarea neuronilor dopaminergici.

În rezumat, deficiența de dopamină perturbă mai multe căi cerebrale, ceea ce duce la tulburări neurologice, psihiatrice, cognitive și endocrine. Condiții precum boala Parkinson, depresia, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție și sindromul picioarelor neliniștite, toate au aceeași problemă de bază a semnalizării dopaminergice afectate, deși se prezintă în moduri foarte diferite. Recunoașterea precoce a simptomelor, diagnosticul precis și tratamentul cuprinzător pot îmbunătăți semnificativ rezultatele tratamentului.