Prezentare generală a bolii Krabbe
Boala Krabbe este o afecțiune moștenită care distruge învelișul protector (mielina) celulelor nervoase din creier și din tot sistemul nervos.
În cele mai multe cazuri, semnele și simptomele bolii Krabbe se dezvoltă la bebeluși înainte de vârsta de 6 luni, iar această boală duce de obicei la deces până la vârsta de 2 ani. Când se dezvoltă la copiii mai mari și la adulți, cursul bolii poate varia foarte mult.
Nu există tratament pentru boala Krabbe, iar tratamentul se concentrează pe îngrijirea de susținere. Cu toate acestea, transplanturile de celule stem au demonstrat un anumit succes la sugarii care sunt tratați înainte de apariția simptomelor și la unii copii mai mari și adulți.
Boala Krabbe afectează aproximativ 1 din 100.000 de oameni din Statele Unite. Boala Krabbe este cunoscută și sub numele de leucodistrofie cu celule globoide.
Simptomele bolii Krabbe
În cele mai multe cazuri, semnele și simptomele bolii Krabbe apar în primele 2 până la 5 luni de viață. Simptomele încep treptat și se agravează progresiv.
Simptome la sugari
Semnele și simptomele comune la începutul cursului acestei boli sunt:
- Dificultăți de hrănire
- Plâns inexplicabil
- Iritabilitate extremă
- Febră fără semne de infecție
- Scăderea vigilenței
- Întârzieri în etapele de dezvoltare tipice
- Spasme musculare
- Pierderea controlului capului
- Vărsături frecvente
Pe măsură ce boala progresează, semnele și simptomele devin mai severe. Simptomele pot include:
- Convulsii
- Pierderea abilităților de dezvoltare
- Pierderea progresivă a auzului și a vederii
- Mușchi rigidi, strânși
- Poziție rigidă, fixă
- Pierderea progresivă a capacității de a înghiți și de a respira
Simptome la copiii mai mari și la adulți
Când boala Krabbe se dezvoltă mai târziu în copilărie sau la vârsta adultă, semnele și simptomele pot varia foarte mult. Simptomele pot include:
- Pierderea progresivă a vederii
- Dificultate la mers (ataxie)
- Declinul abilităților de gândire
- Pierderea dexterității manuale
- Slabiciune musculara
Ca regulă generală, cu cât este mai tânără vârsta la care apare boala Krabbe, cu atât boala progresează mai repede și cu atât este mai probabil să ducă la moarte.
Unele persoane diagnosticate în perioada adolescenței sau la vârsta adultă pot avea simptome mai puțin severe, cu slăbiciune musculară ca afecțiune principală. Este posibil să nu aibă nicio afectare a abilităților lor de gândire.
Când trebuie să vedeți un medic?
Semnele și simptomele timpurii ale bolii Krabbe în copilărie pot indica orice număr de boli sau probleme de dezvoltare. Prin urmare, este important să obțineți un diagnostic prompt și precis dacă copilul dumneavoastră are semne sau simptome ale bolii.
Semnele și simptomele asociate cel mai adesea cu copiii mai mari și adulții, de asemenea, nu sunt specifice bolii Krabbe și necesită un diagnostic în timp util.
Cauzele bolii Krabbe
Boala Krabbe este cauzată atunci când o persoană moștenește două copii ale unei gene modificate (mutate) – o copie de la fiecare părinte.
O genă oferă un fel de model pentru producerea proteinelor. Dacă există o eroare în acest plan, este posibil ca produsul proteic să nu funcționeze corect. În cazul bolii Krabbe, două copii mutante ale unei anumite gene au ca rezultat producția mică sau deloc a unei enzime numită galactocerebrozidază (GALC).
Enzimele, cum ar fi GALC, sunt responsabile pentru descompunerea anumitor substanțe din centrul de reciclare al unei celule (lizozom). În boala Krabbe, cantitatea redusă de enzime GALC are ca rezultat acumularea anumitor tipuri de grăsimi numite galactolipide.
Deteriorarea celulelor nervoase
Galactolipidele există în mod normal în celulele care produc și mențin învelișul protector al celulelor nervoase (mielina). Cu toate acestea, o abundență de galactolipide are un efect toxic. Unele galactolipide declanșează celulele care formează mielină să se autodistrugă.
Alte galactolipide sunt preluate de celulele specializate care mănâncă resturi din sistemul nervos numite microglia. Procesul de curățare a excesului de galactolipide transformă aceste celule în mod normal utile în celule anormale, toxice numite celule globoide, care promovează inflamația dăunătoare mielinei.
Pierderea ulterioară a mielinei (demielinizarea) împiedică celulele nervoase să trimită și să primească mesaje.
Factori de risc
Mutația genetică asociată cu boala Krabbe provoacă boala numai dacă sunt moștenite două copii mutante ale genei. O boală rezultată din două copii mutante se numește tulburare autozomal recesivă.
Dacă fiecare părinte are o copie mutată a genei, riscul pentru un copil ar fi următorul:
- O șansă de 25% de a moșteni două copii mutante, ceea ce ar duce la boală
- O șansă de 50% de a moșteni o singură copie mutantă, ceea ce ar duce la faptul că copilul este purtător al mutației, dar nu ar duce la boala în sine
- O șansă de 25% de a moșteni două copii normale ale genei
Testare genetică
Testarea genetică pentru a înțelege riscul de a avea un copil cu boala Krabbe poate fi luată în considerare în anumite situații:
- Dacă unul sau ambii părinți sunt probabil purtători ai unei mutații ale genei GALC din cauza unui istoric familial cunoscut de boala Krabbe, un cuplu poate dori să facă teste pentru a înțelege riscurile în propria familie.
- Dacă un copil este diagnosticat cu boala Krabbe, o familie poate lua în considerare teste genetice pentru a identifica alți copii care ar putea dezvolta boala mai târziu în viață.
- Dacă părinții sunt purtători cunoscuți, aceștia pot solicita un test genetic prenatal pentru a determina dacă copilul lor este susceptibil de a dezvolta boala.
- Purtătorii cunoscuți, care folosesc fertilizare in vitro, pot solicita un test genetic cu ouă fertilizate înainte de implantare.
Testele genetice trebuie luate în considerare cu atenție. Întrebați medicul despre serviciile de consiliere genetică care vă pot ajuta să înțelegeți beneficiile, limitele și implicațiile testării genetice.
Complicațiile bolii Krabbe
O serie de complicații – inclusiv infecții și dificultăți respiratorii – se pot dezvolta la copiii cu boala Krabbe avansată. În etapele ulterioare ale bolii, copiii devin incapabili, sunt ținți în patul lor și în cele din urmă ajung într-o stare vegetativă.
Majoritatea copiilor care dezvoltă boala Krabbe în copilărie mor înainte de vârsta de 2 ani, cel mai adesea din cauza insuficienței respiratorii sau a complicațiilor imobilității și a tonusului muscular scăzut. Copiii care dezvoltă boala mai târziu în copilărie pot avea o speranță de viață ceva mai mare, de obicei între doi și șapte ani după diagnostic.
Diagnosticul bolii Krabbe
Medicul dumneavoastră va efectua un examen fizic general și va evalua semnele și simptomele care pot indica o boală neurologică. Diagnosticul bolii Krabbe se bazează pe o serie de teste, care pot include următoarele teste.
Teste de laborator
O probă de sânge va fi trimisă la un laborator pentru a evalua nivelul activității enzimei GALC. GALC foarte scăzut sau deloc nivelul de activitate poate indica boala Krabbe.
Deși rezultatele ajută un medic să pună un diagnostic, ele nu oferă dovezi ale cât de repede poate progresa boala. De exemplu, GALC foarte scăzut activitatea nu înseamnă întotdeauna că starea va avansa rapid.
Teste imagistice
Medicul dumneavoastră poate comanda unul sau mai multe teste imagistice care pot detecta pierderea mielinei (demielinizare) în regiunile afectate ale creierului. Aceste teste pot include:
- Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), o tehnologie care utilizează unde radio și un câmp magnetic pentru a produce imagini 3-D detaliate
- Tomografia computerizată (CT), o tehnologie specializată cu raze X care produce imagini 2-D
Studiu de conducere nervoasă
Un studiu de conducere nervoasă evaluează viteza cu care nervii conduc un semnal – în esență cât de repede pot trimite un mesaj. Un dispozitiv special măsoară timpul necesar unui impuls electric pentru a călători de la un punct la altul al corpului. Când mielina este afectată, conducerea nervoasă este mai lentă.
Testare genetică
Se poate face un test genetic cu o probă de sânge pentru a confirma diagnosticul. Există forme variante ale genei mutante care au ca rezultat boala Krabbe. Tipul particular de mutație poate oferi câteva indicii cu privire la evoluția așteptată a bolii.
Screening-ul nou-născutului
În unele țări, un test de screening pentru boala Krabbe face parte dintr-un set standard de evaluări pentru nou-născuți. Testul de screening inițial măsoară GALC activitate enzimatică. Dacă se constată că activitatea enzimatică este scăzută, se efectuează teste GALC ulterioare și teste genetice.
Utilizarea testelor de screening pentru nou-născuți este relativ nouă. Cercetătorii încă lucrează pentru a înțelege cum să utilizeze cel mai bine aceste teste, cât de bine conduc testele la un diagnostic precis și cât de bine prezic evoluția bolii.
Studiile până în prezent sugerează că identificarea markerilor pentru boala Krabbe înainte de apariția simptomelor poate crea o fereastră unică de tratament. O procedură de tratament numită transplant de celule stem poate îmbunătăți cursul bolii Krabbe atunci când este administrată în primele săptămâni de viață.
Tratamentul bolii Krabbe
Pentru sugarii care au dezvoltat deja simptome ale bolii Krabbe, în prezent nu există niciun tratament care să poată schimba cursul bolii. Prin urmare, tratamentul se concentrează pe gestionarea simptomelor și pe furnizarea de îngrijiri de susținere. Intervențiile pot include următoarele:
- Medicamente anticonvulsivante pentru gestionarea convulsiilor
- Medicamente pentru a ușura spasticitatea musculară și iritabilitatea
- Kinetoterapie pentru a minimiza deteriorarea tonusului muscular
- Suport nutrițional, cum ar fi utilizarea unui tub pentru a furniza lichide și nutrienți direct în stomac (tub gastric)
Intervențiile pentru copiii mai mari sau adulții cu forme mai puțin severe ale bolii pot include:
- Kinetoterapie pentru a minimiza deteriorarea tonusului muscular
- Terapia ocupațională pentru a obține cât mai multă independență cu activitățile zilnice
Transplant de celule stem
Celulele stem hematopoietice sunt celule specializate care se pot dezvolta în toate tipurile diferite de celule sanguine din organism. Aceste celule stem sunt, de asemenea, sursa de microglia, celule specializate care mănâncă resturi care își au reședința în sistemul nervos. În boala Krabbe, microglia este transformată în celule globoide toxice.
În cazul transplantului de celule stem, celulele stem donatoare sunt introduse în fluxul sanguin al primitorului printr-un tub numit cateter venos central. Celulele stem donatoare ajută organismul să producă microglia sănătoasă care poate popula sistemul nervos și poate furniza enzime GALC funcționale. Această metodă de tratament poate ajuta la restabilirea unui anumit grad de producție și întreținere normală a mielinei.
Această terapie poate îmbunătăți rezultatele la sugari dacă tratamentul începe înainte de apariția simptomelor – adică atunci când un diagnostic rezultă dintr-un test de screening pentru nou-născut. Dovezile actuale sugerează că transplantul de celule stem este cel mai eficient atunci când este început înainte ca un sugar să atingă vârsta de 2 săptămâni.
Studiile au descoperit că copiii pre-simptomatici tratați cu transplant de celule stem pot avea o progresie mai lentă a bolii și o calitate și o durată îmbunătățită a vieții, în comparație cu copiii care nu primesc transplant de celule stem înainte de apariția simptomelor. Cu toate acestea, sugarii care au transplant de celule stem înainte de apariția simptomelor dezvoltă încă dificultăți semnificative cu vorbirea, mersul pe jos și alte abilități motorii în timpul copilăriei.
Copiii mai mari și adulții cu simptome ușoare ale bolii Krabbe pot beneficia de acest tratament. Ca și în cazul sugarilor, severitatea simptomelor în momentul transplantului de celule stem afectează rezultatele tratamentului.
Discussion about this post