Entorsa: simptome și tratament

Entorsă
Alte nume	Ligament rupt

O glezna entorsă cu vânătăi și umflături
Specialitate	Medicină sportivă, medicină fizică și reabilitare, ortopedie, medicină de familie, medicină de urgență
Simptome	Durere, umflături, vânătăi, instabilitate articulară, raza limitată de mișcare a articulației vătămate
Durată	Cazuri ușoare – câteva zile până la șase săptămâni Cazuri severe – câteva săptămâni până la luni
Cauze	Traume, leziuni sportive, utilizare excesivă, pericole pentru mediu
Factori de risc	Factori de mediu, vârstă, antrenament slab sau echipament sportiv
Metoda de diagnosticare	Examen fizic, radiografie articulară
Diagnostic diferentiat	Tulpina, fractura
Prevenirea	Întinderea și condiționarea frecvente, întărirea la risc a articulațiilor în timpul exercițiului
Tratament	Odihna, gheață, compresie, elevație, AINS
Medicament	Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
Prognoză	Leziunile ușoare se rezolvă bine singure. Leziunile grave necesită probabil intervenții chirurgicale și terapie fizică.

A entorsă, cunoscut și sub numele de ligament rupt, este întinderea sau ruperea ligamentelor în interiorul unei articulații, adesea cauzată de o leziune care forțează brusc articulația dincolo de domeniul său funcțional de mișcare. Ligamentele sunt fibre inelastice dure, realizate din colagen, care leagă două sau mai multe oase pentru a forma o articulație și sunt importante pentru stabilitatea articulației și propriocepția, care este sensul corpului de poziție și mișcare a membrelor. Entorse pot apărea la orice articulație, dar cel mai frecvent apar la gleznă, genunchi sau încheietura mâinii. O leziune echivalentă a mușchiului sau tendonului este cunoscută sub numele de tulpină.

Majoritatea entorsei sunt ușoare, provocând umflături minore și vânătăi care pot fi rezolvate cu un tratament conservator, de obicei rezumat ca OZET: odihnă, gheață, compresie, creștere. Cu toate acestea, entorse severe implică rupturi complete, rupturi sau fracturi, ducând deseori la instabilitate articulară, durere severă și scăderea capacității funcționale. Aceste entorse necesită fixare chirurgicală, imobilizare prelungită și terapie fizică.

semne si simptome

Durere
Umflătură
Vânătaie
Instabilitate articulară
Dificultate cu greutatea la purtare
Scăderea capacității funcționale sau a gamei de mișcare a articulației vătămate
Ruptura ligamentului poate provoca un sunet de crăpătură sau zgomot în momentul rănirii

Cunoașterea semnelor și simptomelor unei entorse poate fi utilă în diferențierea leziunii de o tulpină sau fractură. Tulpinile prezintă în mod obișnuit durere, crampe, spasm muscular și slăbiciune musculară, iar fracturile prezintă în mod obișnuit sensibilitate osoasă, mai ales atunci când suportă greutate.

Cauze

Entorsele acute apar de obicei atunci când articulația este forțată brusc dincolo de raza sa funcțională de mișcare, adesea în contextul traumei sau al leziunilor sportive. Entorsele cronice sunt cauzate de mișcări repetitive care duc la suprautilizare.

Mecanism

Ligamentele sunt fibre de colagen care leagă oasele împreună, asigurând stabilizarea pasivă a unei articulații. Aceste fibre pot fi găsite în diferite modele organizatorice (paralele, oblice, spirale etc.) în funcție de funcția articulației implicate. Ligamentele pot fi extracapsulare (situate în afara capsulei articulare), capsulare (continuarea capsulei articulare) sau intraarticulare (situate în interiorul unei capsule articulare). Localizarea are implicații importante pentru vindecare, deoarece fluxul de sânge către ligamentele intraarticulare este diminuat în comparație cu ligamentele extracapsulare sau capsulare.

Fibrele de colagen au o zonă elastică de aproximativ 4%, unde fibrele se întind cu sarcină crescută pe articulație. Cu toate acestea, depășirea acestei limite elastice determină o ruptură a fibrelor, ducând la o entorse. Este important să recunoaștem că ligamentele se adaptează antrenamentului prin creșterea secțiunii transversale a fibrelor. Când un ligament este imobilizat, sa demonstrat că ligamentul slăbește rapid. Activitatea zilnică normală este importantă pentru menținerea a aproximativ 80-90% din proprietățile mecanice ale ligamentului.

Factori de risc

Oboseală și utilizare excesivă
Sporturi de contact de mare intensitate
Factori de mediu
Condiționare sau echipament slab
Vârsta și predispoziția genetică la leziunile ligamentare
Lipsa de întindere sau „încălzire”, care, atunci când este efectuată corect, crește fluxul sanguin și flexibilitatea articulațiilor

Entorse la încheietura mâinii de la o cădere în timp ce patinați pe gheață

Diagnostic

Entorsele pot fi adesea diagnosticate clinic pe baza semnelor și simptomelor pacientului, mecanismului de rănire și examenului fizic. Cu toate acestea, radiografiile pot fi obținute pentru a ajuta la identificarea fracturilor, în special în cazurile de sensibilitate sau durere osoasă la locul afectat. În unele cazuri, în special dacă procesul de vindecare este prelungit sau se suspectează o leziune mai gravă, imagistica prin rezonanță magnetică (RMN) este efectuată pentru a privi țesutul moale și ligamentele din jur.

Clasificare

Entorsă de gradul I (ușoară) – Există întinderi minore și leziuni structurale ale ligamentului, ceea ce duce la umflături ușoare și vânătăi. Pacienții prezintă în mod obișnuit fără instabilitate articulară sau cu o gamă scăzută de mișcare a articulației.
Entorsă de gradul II (moderată) – Există o ruptură parțială a ligamentului afectat. Pacienții prezintă de obicei umflături moderate, sensibilitate și o anumită instabilitate a articulației. Poate exista o anumită dificultate la suportarea greutății pe articulația afectată.
Entorsă de gradul III (severă) – Există o ruptură sau ruptură completă a ligamentului, uneori avulsând o bucată de os. Pacienții prezintă de obicei instabilitate articulară severă, durere, vânătăi, umflături și incapacitate de a aplica greutate articulației.

Animație tridimensională care ilustrează o entorsă

Articulațiile implicate

Deși orice articulație poate prezenta o entorse, unele dintre cele mai frecvente leziuni includ următoarele:

Glezna – entorse apar cel mai frecvent la nivelul gleznei și pot dura mai mult timp pentru a se vindeca decât fracturile osoase ale gleznei. Majoritatea gleznelor entorse apar de obicei în ligamentele laterale din exteriorul gleznei. Cauzele frecvente includ mersul pe suprafețe neuniforme sau în timpul sporturilor de contact. Pentru mai multe detalii, consultați entorsa gleznei sau entorsa înaltă a gleznei.
- Inversie la nivelul gleznei – leziune care apare atunci când glezna se rostogolește spre interior
- Eversie la nivelul gleznei – leziune care apare atunci când glezna se rostogolește spre exterior
Degete de la picioare
- Degetul gazonului (entorse articulare metatarsofalangiene) – hiperextensie forțată a degetului mare în sus, în special în timpul sportului (inițierea unui sprint pe o suprafață dură)
Genunchi – entorse apar frecvent la genunchi, în special în urma unei pivotări intense pe un picior plantat în timpul sporturilor de contact (fotbal american, fotbal, baschet, sărituri cu bâta, softball, baseball și unele stiluri de arte marțiale).
- Leziunea ligamentului încrucișat anterior (LCA)
- Leziunea ligamentului încrucișat posterior (PCL)
- Leziunea ligamentului colateral medial (MCL)
- Leziunea ligamentului lateral colateral (LCL)
- Entorsa articulară tibiofibulară superioară – cauzată de obicei de o leziune prin răsucire a articulației care leagă tibia (tibia) și fibula
- Luxația rotuliană
Degete și încheieturi – Entorsele încheieturii apar frecvent, mai ales în timpul căderii pe o mână întinsă.
- Degetul Gamekeeper (Skier’s thumb) – apucare forțată care duce la o vătămare a ligamentului colateral ulnar (UCL) la articulația metacarpofalangiană (MCP) a degetului mare, întâlnită în mod istoric la gardienii scoțieni
Coloana vertebrală
- Entorsa gâtului la vertebrele cervicale
- Whiplash (sindromul coloanei vertebrale cervicale traumatice) – hiperextensie forțată și flexie a gâtului, întâlnită clasic în accidentele auto din spate
- Entorse de spate – entorse de spate sunt una dintre cele mai frecvente reclamații medicale, adesea cauzate de mecanici slabi de ridicare și mușchii miezului slab.

Tratamentul entorsei

Tratamentul entorselor implică de obicei încorporarea unor măsuri conservatoare pentru a reduce semnele și simptomele entorse, intervenții chirurgicale pentru repararea rupturilor sau rupturilor severe și reabilitare pentru a restabili funcția articulației vătămate. Deși cele mai multe entorse pot fi gestionate fără intervenție chirurgicală, leziunile severe pot necesita grefarea tendonului sau repararea ligamentelor pe baza circumstanțelor individuale. Cantitatea de reabilitare și timpul necesar pentru recuperare vor depinde de gravitatea entorsei.

Măsuri conservatoare

În funcție de mecanismul leziunii, implicarea articulațiilor și severitatea, cele mai multe entorse pot fi tratate folosind măsuri conservatoare în urma acronimului RICE în primele 24 de ore de la suferirea unei leziuni. Cu toate acestea, este important să recunoaștem că tratamentele trebuie individualizate în funcție de leziunea și simptomele specifice ale pacientului. Medicamentele fără prescripție medicală, cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), pot ajuta la ameliorarea durerii, iar AINS topice pot fi la fel de eficiente ca și medicamentele administrate pe cale orală.

Proteja: Locul rănit trebuie protejat și imobilizat, deoarece există un risc crescut de rănire recurentă a ligamentelor afectate.
Odihnă: Articulația afectată ar trebui să fie imobilizată și greutatea portantă ar trebui să fie redusă la minimum. De exemplu, mersul pe jos ar trebui să fie limitat în caz de entorse de glezne.
Gheaţă: Gheața trebuie aplicată imediat pe entorsa pentru a reduce umflarea și durerea. Gheața poate fi aplicată de 3-4 ori pe zi timp de 10-15 minute la un moment dat sau până când umflarea dispare și poate fi combinată cu o învelire pentru sprijin. Gheața poate fi, de asemenea, utilizată pentru a amorți durerea, dar trebuie aplicată doar pentru o perioadă scurtă de timp (mai puțin de douăzeci de minute) în acest scop. Expunerea prelungită la gheață poate reduce fluxul de sânge în zona rănită și poate încetini procesul de vindecare.
Comprimare: Pansamente, bandaje sau învelișuri ar trebui utilizate pentru a imobiliza entorsa și pentru a oferi sprijin. La înfășurarea leziunii, ar trebui să se aplice mai multă presiune la capătul distal al leziunii și să scadă în direcția inimii. Acest lucru ajută la circulația sângelui de la extremități la inimă. Gestionarea atentă a umflăturilor prin terapie de compresie la rece este esențială pentru procesul de vindecare prin prevenirea acumulării în continuare a lichidului în zona entorsă. Cu toate acestea, compresia nu trebuie să împiedice circulația membrelor.
Altitudine: Menținerea articulației entorse ridicată (în raport cu restul corpului) poate reduce umflarea.

Alte terapii non-operatorii, inclusiv aparatul de mișcare pasivă continuă (se mișcă articulația fără efortul pacientului) și criocuf (tipul de compresă rece care se activează similar cu manșeta tensiunii arteriale) au fost eficiente în reducerea umflăturii și îmbunătățirea intervalului de mișcare.

Reabilitare funcțională

Componentele unui program eficient de reabilitare pentru toate leziunile entorse includ creșterea gamei de mișcare a articulației afectate și exerciții de întărire musculară progresivă. După punerea în aplicare a unor măsuri conservatoare de reducere a umflăturii și durerii, mobilizarea membrului în 48-72 de ore după leziune sa dovedit a promova vindecarea prin stimularea factorilor de creștere în țesuturile musculo-scheletice legate de diviziunea celulară și remodelarea matricei.

Imobilizarea prelungită poate întârzia vindecarea unei entorse, deoarece de obicei duce la atrofie musculară și slăbiciune. Deși imobilizarea prelungită poate avea un efect negativ asupra recuperării, un studiu din 1996 sugerează că utilizarea bretelelor poate îmbunătăți vindecarea prin atenuarea durerii și stabilizarea leziunii pentru a preveni deteriorarea ulterioară a ligamentului sau re-rănirea. Când utilizați un aparat dentar, este necesar să asigurați un flux sanguin adecvat la extremitate. În cele din urmă, scopul reabilitării funcționale este de a readuce pacientul la activități zilnice complete, minimizând în același timp riscul de re-rănire.