Care este diferența dintre ciclotimie și distimie?

Ciclotimia se caracterizează prin fluctuații frecvente ale dispoziției, cu perioade de simptome hipomaniacale (dispoziție crescută sau iritabilă, energie crescută) alternând cu perioade de simptome depresive (tristețe, deznădejde).

Aceste modificări ale dispoziției sunt mai puțin severe decât cele observate în tulburarea bipolară, dar durează perioade lungi, adesea de cel puțin 2 ani.

Se estimează că ciclotimia afectează 0,4%–1% din populație și are un raport egal bărbați-femei. Dar, în anumite situații clinice, ratele de prevalență pot fi mai mari, unele sondaje raportând rate de până la 5%.

Simptome de ciclotimie

Simptomele specifice ale ciclotimiei pot varia în funcție de indivizi, dar de obicei includ:

• simptome hipomaniacale:
  • stare de spirit crescută sau iritabilă
  • niveluri crescute de energie și activitate
  • gânduri accelerate și vorbire rapidă
  • scăderea nevoii de somn
  • angajarea în comportamente riscante sau impulsivitate
  • sentimentul excesiv de încrezător sau grandios
• simptome depresive:
  • tristețe persistentă sau sentimente de gol
  • pierderea interesului sau a plăcerii pentru activități
  • modificări ale apetitului și greutății (creștere sau scădere)
  • tulburări de somn (insomnie sau somn excesiv)
  • oboseala sau pierderea energiei
  • sentimente de inutilitate sau vinovăție
  • dificultate de concentrare sau de luare a deciziilor
  • gânduri recurente de moarte sau idei suicidare

Distimia, sau tulburarea depresivă persistentă (PDD), este o formă cronică de depresie caracterizată prin stare de spirit scăzută persistentă și lipsă de interes sau plăcere în activitățile zilnice.

Simptomele sunt în general mai puțin severe decât cele ale depresiei majore, dar sunt mai durabile, de obicei durează cel puțin 2 ani.

Distimia nu este pe deplin înțeleasă, iar criteriile sale de diagnostic sunt încă supuse dezvoltării continue. Anterior a fost privită ca o tulburare de personalitate, dar acum este văzută mai precis ca o stare fluctuantă care se poate schimba în timp.

Un estimat 1,5% dintre adulți (mai mult de 3 milioane) din Statele Unite trăiesc cu distimie. Afectează mai multe femei (1,9%) decât bărbați (1%).

Simptome de distimie

Simptomele distimiei pot include:

• stare de spirit depresivă persistentă
• lipsa de interes sau placere
• modificări ale apetitului
• tulburări de somn
• oboseala sau lipsa de energie
• stimă de sine scazută
• slabă concentrare sau dificultăți în luarea deciziilor
• deznădejde

Ciclotimia se caracterizează prin perioade alternante de simptome hipomaniacale și simptome depresive, în timp ce distimia este marcată de o dispoziție cronică, persistentă scăzută, fără episoade distincte de dispoziție crescută.

Cum să distingem ciclotimia și distimia

În timp ce simptomele depresive din ciclotimie și distimie pot arăta similare, numai ciclotimia prezintă perioade de dispoziție crescută.

Ciclotimia este clasificată în tulburările de dispoziție bipolare în Manualul de diagnostic și statistică al tulburărilor mintale, ediția a 5-a, revizuirea textului (DSM-5-TR).

Criteriile pentru ciclotimie includ:

• Numeroase perioade de simptome hipomaniacale și simptome depresive trebuie să fie prezente timp de cel puțin 2 ani (1 an pentru copii și adolescenți).
• În această perioadă, simptomele nu trebuie să îndeplinească criteriile pentru un episod depresiv major, episod maniacal sau episod hipomaniacal.
• Simptomele hipomaniei și depresiei ar trebui să persistă în cea mai mare parte a timpului, cu perioade scurte de dispoziție normală care nu durează mai mult de două luni.
• Simptomele provoacă suferință semnificativă sau afectare socială, profesională sau alte domenii importante de funcționare.

Criteriile de diagnostic pentru distimia (PDD) includ:

• O dispoziție depresivă trebuie să fie prezentă cea mai mare parte a zilei, mai multe zile decât nu, timp de cel puțin 2 ani (1 an pentru copii și adolescenți).
• În această perioadă, individul trebuie să experimenteze cel puțin două dintre următoarele simptome: apetit scăzut sau supraalimentare, insomnie sau hipersomnie, energie scăzută sau oboseală, stima de sine scăzută, concentrare slabă sau dificultăți în luarea deciziilor și sentimente de deznădejde.
• Simptomele nu dispar mai mult de 2 luni la un moment dat.
• Simptomele provoacă suferință semnificativă sau afectare socială, profesională sau alte domenii importante de funcționare.

Cercetare sugerează că tulburările bipolare, inclusiv ciclotimia, pot implica o combinație a următoarelor:

• Factori genetici: Ciclotimia are o componentă genetică, cu o probabilitate mai mare de a dezvolta tulburarea dacă există antecedente familiale de tulburări de dispoziție sau tulburare bipolară. Există o rată mare de concordanță a 57% printre gemeni identici.
• Dereglarea neurotransmițătorilor: Se crede că dezechilibrele neurotransmițătorilor, în special serotonina, dopamina și norepinefrina, contribuie la dezvoltarea ciclotimiei.
• Factori de mediu: Evenimentele de viață stresante, traumele din copilărie și stresul cronic pot crește riscul de a dezvolta ciclotimie.
• Factori de personalitate: O tendință spre gândirea negativă poate contribui la dezvoltarea dereglării emoționale și a instabilității în tulburările bipolare.

Factorii de risc pentru distimia includ următorii:

• Factori genetici: Distimia poate avea o componentă genetică, cu un risc mai mare atunci când există antecedente familiale de tulburări de dispoziție sau depresie.
• Experiențele timpurii de viață: Experiențele adverse din copilărie, cum ar fi traume, neglijență sau medii familiale instabile, pot crește probabilitatea de a dezvolta distimie.
• Dezechilibre neurochimice: Dezechilibrele neurotransmițătorilor, în special serotonina, au fost implicate în distimie.
• Stresul cronic: Expunerea prelungită la factorii stresori cronici poate contribui la dezvoltarea distimiei.
• Factori de personalitate: Anumite trăsături de personalitate, cum ar fi stima de sine scăzută, modelele de gândire negative și pesimismul, pot crește riscul de distimie.
• Diferențele creierului: Dovezi sugerează că persoanele cu distimie sau PDD au reduceri semnificative de volum în anumite zone ale creierului asociate cu depresia, inclusiv regiunile frontale (cum ar fi cortexul cingulat anterior și orbitofrontal) și hipocampul.

Tratamentul ciclotimiei:

• Psihoeducatie: Un profesionist din domeniul sănătății mintale va oferi informații despre tulburare, simptomele acesteia și importanța respectării tratamentului.
• Medicament: Stabilizatorii de dispoziție precum valproatul, lamotrigina și litiul sunt adesea utilizați ca tratamente de primă linie. Antipsihoticele atipice pot fi utilizate ca monoterapie sau în combinație cu stabilizatori ai dispoziției.
• Terapie cognitiv-comportamentală (TCC): CBT a demonstrat eficacitatea în gestionarea simptomelor ciclotimiei și în abordarea gândurilor și comportamentelor dezadaptative.
• Abordare individualizată: Planurile de tratament ar trebui să fie adaptate nevoilor dumneavoastră specifice, ajustând intervențiile după cum este necesar.

Tratamentul distimiei:

• Psihoeducatie: Este important să fiți informat despre distimie, despre simptomele acesteia și despre importanța căutării unui tratament.
• Medicament: Medicamentele antidepresive, cum ar fi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), sunt de obicei prescrise pentru a atenua simptomele depresive. Pot fi luate în considerare și alte clase de antidepresive.
• Psihoterapie: Diferite forme de terapie, inclusiv CBT, terapia interpersonală și terapia psihodinamică, s-au dovedit eficiente în tratarea distimiei.

Ciclotimia și distimia sunt tulburări de dispoziție sub prag, ceea ce înseamnă că simptomele experimentate nu îndeplinesc pe deplin criteriile de diagnostic pentru tulburările majore de dispoziție, cum ar fi tulburarea bipolară sau MDD.

În ciuda faptului că nu întrunesc toate criteriile, aceste afecțiuni pot avea un impact semnificativ asupra vieții de zi cu zi, provocând funcționare afectată și o scădere a calității vieții.

Dacă vă confruntați cu simptome asociate cu ciclotimia sau distimia, luați în considerare contactarea unui profesionist din domeniul sănătății pentru o evaluare cuprinzătoare și pentru a discuta despre opțiunile de tratament adecvate.