Auto-rănire | Centrul pentru Sănătate Comportamentală

Autovătămarea (SI) este definită ca orice vătămare intenționată a propriului corp.

Prezentare generală

Ce este auto-rănirea?

Autovătămarea (SI) este definită ca orice vătămare intenționată a propriului corp. Această tulburare se mai numește și autovătămare sau automutilare. De obicei, auto-rănirea lasă urme sau provoacă leziuni tisulare. Autovătămarea poate implica oricare dintre următoarele comportamente:

Tăiere.
Arderea (sau „branding” cu obiecte fierbinți).
Culegere de piele sau redeschiderea rănilor.
Strângerea părului (tricotilomania).
lovitură în cap.
Lovirea (cu un ciocan sau alt obiect).
Spărgătoare de oase.

Majoritatea celor care se angajează în auto-rănirea acţionează mai degrabă singuri decât în grupuri. De asemenea, încearcă să-și ascundă comportamentul.

Simptome și cauze

Ce determină o persoană să se implice în auto-rănire?

Autovătămarea poate apărea la orice sex și la orice rasă de oameni. Comportamentul nu este limitat de educație, vârstă, orientare sexuală, statut socioeconomic sau religie. Cu toate acestea, există câțiva factori comuni în rândul persoanelor care se angajează în auto-rănire. Autovătămarea apare mai des printre:

Femele adolescente.
Persoane care au antecedente de abuz fizic, emoțional sau sexual.
Persoanele care au probleme coexistente de abuz de substanțe, tulburare obsesiv-compulsivă sau tulburări de alimentație.
Persoane care au fost crescute în familii care au descurajat exprimarea furiei.
Persoanele cărora le lipsește abilitățile de a-și exprima emoțiile și le lipsește o rețea bună de sprijin social.

Chiar dacă există posibilitatea ca o rănire auto-provocată să poată duce la daune care pun viața în pericol, autovătămarea nu este considerată a fi un comportament suicidar. Auto-rănirea apare de obicei atunci când oamenii se confruntă cu sentimente copleșitoare sau stresante. Autovătămatorii ar putea simți că autovătămarea este o modalitate de:

Ameliorarea temporară a sentimentelor intense, a presiunii sau a anxietății.
A fi real, a fi viu sau a simți ceva.
A fi capabil să simți durerea în exterior și nu în interior.
Fiind un mijloc de a controla și gestiona durerea – spre deosebire de durerea experimentată prin abuz fizic sau sexual.
Oferirea unei modalități de a elimina amorțeala emoțională (autoanestezia care permite cuiva să taie fără să simtă durere).
Cererea de ajutor într-un mod indirect sau atragerea atenției asupra nevoii de ajutor.
Încercarea de a-i afecta pe ceilalți manipulându-i, încercând să-i facă să le pese, încercând să-i facă să se simtă vinovați sau încercând să-i facă să dispară.

Auto-rănirea poate fi, de asemenea, o reflectare a urii de sine a unei persoane. Unii auto-rănitori se pedepsesc pentru că au sentimente puternice pe care de obicei nu le era permis să le exprime în copilărie. De asemenea, s-ar putea să se pedepsească pentru că sunt oarecum răi și nemeritate. Aceste sentimente sunt o consecință a abuzului și o credință că abuzul a fost meritat.

Care sunt simptomele auto-rănirii?

Simptomele auto-rănirii includ:

Tăieturi și arsuri frecvente care nu pot fi explicate.
Auto-perforare sau zgâriere.
Lipirea acului.
bătut în cap.
Apăsarea ochilor.
Mușcă degetul sau brațul.
Să-și smulgă părul.
A-și strânge pielea.

Semnele de avertizare că o persoană s-ar putea implica în auto-rănire includ:

Purtați pantaloni și mâneci lungi pe vreme caldă.
Apariția de brichete, brici sau obiecte ascuțite la care nu te-ai aștepta printre bunurile unei persoane.
Stimă de sine scazută.
Dificultate în gestionarea sentimentelor.
Probleme de relație.
Funcționare proastă la serviciu, școală sau acasă.

Diagnostic și teste

Cum este diagnosticată autovătămarea?

Dacă o persoană prezintă semne de autovătămare, trebuie consultat un profesionist în sănătate mintală cu experiență în autovătămare. Profesionist în sănătate mintală va putea face o evaluare și va recomanda un curs de tratament. Autovătămarea poate fi un simptom al bolilor psihiatrice, inclusiv:

Tulburări de personalitate (în special tulburarea de personalitate limită).
Tulburare bipolara.
Depresie majoră.
Tulburări de anxietate (în special tulburare obsesiv-compulsivă).
Schizofrenie.

Management și tratament

Cum se tratează autovătămarea?

Terapia poate fi folosită pentru a ajuta o persoană să nu se implice în auto-rănire:

Terapia cognitiv-comportamentală ar putea fi folosită pentru a ajuta o persoană să învețe să recunoască și să abordeze sentimentele care declanșează în moduri mai sănătoase.
Terapiile de stres post-traumatic ar putea fi de ajutor pentru auto-vătămații care au antecedente de abuz sau incest.
Terapia de grup ar putea fi utilă în scăderea rușinii asociate cu autovătămarea și în sprijinirea exprimării sănătoase a emoțiilor.
Terapia de familie poate ajuta la abordarea oricăror istoric de stres familial legat de comportament și poate ajuta membrii familiei să învețe să comunice mai direct și fără judecăți între ei.

În plus, hipnoza sau alte tehnici de auto-relaxare sunt utile în reducerea stresului și a tensiunii care preced adesea incidentele de auto-rănire.

Medicamente precum antidepresivele sau medicamentele anti-anxietate ar putea fi utilizate pentru a reduce răspunsul impulsiv inițial la stres.

Perspective / Prognoză

Care este prognosticul (șansa de recuperare) pentru persoanele care se angajează în auto-rănire?

Prognosticul variază în funcție de starea emoțională sau psihologică a unei persoane. Este important să se determine factorii care duc la comportamentele de auto-rănire ale unui individ. De asemenea, este important să se identifice orice tulburări de personalitate preexistente care trebuie tratate.