Dragi părinți, anxietatea la copii este o problemă gravă

Holly*, agent de casting din Austin, Texas, a avut depresie postpartum cu primul ei copil, Fiona, acum în vârstă de 5 ani. Astăzi, Holly ia medicamente pentru a-și gestiona anxietatea și depresia. Dar își face griji și că anxietatea ar putea să-i afecteze într-o zi fiica – și fiul ei, acum în vârstă de 3 ani.

Holly explică că Fiona ar putea fi timidă și lipicioasă. „[I] nu eram sigură dacă acesta era un comportament normal al copiilor sau altceva”, spune Holly.

Apoi, a fost ceea ce Holly numește acum „un incident”. La câteva săptămâni de la grădiniță anul acesta, Fiona s-a rănit pe locul de joacă la pauză și a fost trimisă la asistentă.

„Cred că a fost singură pentru un pic și apoi nu i s-a permis să se întoarcă la repaus”, își amintește Holly. „Cred că s-a simțit foarte scăpată de sub control, ceea ce s-a manifestat apoi ca: „Nu-mi place asistenta”. Apoi nu a vrut să meargă la școală și a început să regreseze în mai multe domenii. Nu a mai vrut să meargă la cursuri de gătit, apoi la cursuri de dans. În fiecare zi, mersul la școală a devenit tortură, țipat, plâns. A durat ceva timp pentru a o calma”, explică ea.

Holly și soțul ei au vorbit cu profesoara Fionei și cu asistenta. Dar după câteva săptămâni, Holly a recunoscut că nu avea instrumentele potrivite pentru a face față situației. A dus-o pe Fiona la pediatrul ei, care i-a pus copilului o serie de întrebări. Pediatrul ei și-a sfătuit apoi mama: „Are niște probleme de anxietate”.

Holly a primit o trimitere la un terapeut și a început să o ducă pe Fiona la vizite săptămânale. „Terapeuta a fost fantastică cu fiica noastră și a fost grozavă cu mine. Ea mi-a oferit instrumente care să mă ajute să vorbesc cu fiica mea și să mă ajute să înțeleg ce se întâmplă”, spune Hollys. Holly și Fiona au continuat să-l vadă pe terapeut timp de trei luni, iar Fiona s-a îmbunătățit dramatic cu anxietatea ei, spune Holly.

Reflectând la propria ei sănătate mintală din copilărie, Holly își amintește: „Am urât grădinița. Am plâns și am plâns și am plâns, iar o parte din mine se întreabă: Ce am făcut pentru a crea asta? S-a născut așa sau o înnebunesc eu cumva?”

Mai mulți copii trăiesc astăzi cu anxietate?

Holly nu este singură. Am intervievat câțiva părinți care au trăit cu anxietate, ai căror copii au manifestat și comportamente anxioase.

Anxietatea la copii este cu siguranță mai răspândită acum decât era acum o generație, spune terapeutul de familie din Los Angeles Wesley Stahler. Ea adaugă că există o mulțime de factori diferiți care o stimulează, inclusiv genetica. „Părinții vin adesea și se învinuiesc pentru componenta genetică”, spune Stahler. Dar, în realitate, sunt mai multe în joc. „Există un context istoric, în comparație cu când eram noi copii”, explică ea.

Adăugați la asta tensiunea asupra diviziunii politice dinaintea și după alegeri, iar anxietatea pare să fi devenit astăzi o problemă de familie larg răspândită. Ceea ce este și mai important de știut este că tulburările de anxietate sunt cea mai frecventă boală mintală din Statele Unite.

Anxietatea este definită ca incapacitatea de a tolera disconfort, explică Stahler, și perceperea lucrurilor care nu sunt o amenințare reală ca o amenințare. Stahler adaugă că 1 din 8 copii și 1 din 4 adulți au anxietate. Anxietatea se manifestă în moduri fiziologice și psihologice, inclusiv dureri de stomac, mușcături de unghii, inflexibilitate și dificultăți la tranziții.

Oamenii experimentează un răspuns de luptă sau fugi la amenințarea percepută. Adesea, anxietatea la copii este diagnosticată greșit ca deficit de atenție, spune Stahler, care poate arăta ca niște copii care nu pot sta nemișcați. Fidget spinner, cineva?

Rachel*, o profesoară de clasa a patra din Los Angeles, spune că a fost martoră la o creștere semnificativă a anxietății și stresului în rândul elevilor ei în ultimii cinci ani.

Drept urmare, Rachel și-a schimbat în mod conștient vocabularul și strategiile de a trata familiile.

„În trecut, aș fi folosit cuvinte precum nervos, îngrijorat, preocupat pentru a descrie modul în care un copil ar fi putut fi copleșit în clasă de notele lor sau de percepția lor despre modul în care îl priveau alții. Acum, cuvântul anxietate este adus în conversație de către părinte. Părinții raportează că copilul lor plânge zile întregi, uneori, sau refuză să participe sau nu poate dormi”, explică Rachel.

Psihologul pentru copii din Brooklyn Genevieve Rosenbaum a observat și o creștere a anxietății în rândul clientelei sale de-a lungul anilor. Anul trecut, ea raportează: „Euavea cinci elevi de gimnaziu, toți la rând, toți care aveau anxietate de performanță în legătură cu școala. Toți aveau o groază exagerată de a aplica la liceu. Este chiar izbitor. Se pare că este mult mai rău decât era când am început să exersez.”

De ce sunt copiii atât de anxioși?

Sursele primare de anxietate, spune Stahler, sunt duble: cablarea creierului și educația parentală. Mai simplu spus, unele creiere sunt pline de anxietate mai mult decât altele. În ceea ce privește componenta parentală, există și elementul genetic.

Anxietatea merge înapoi până la trei generații, spune Stahler, și apoi sunt modelele pe care părinții le prezintă pentru copiii lor, cum ar fi utilizarea obsesivă a dezinfectantului pentru mâini sau preocuparea pentru microbi.

În plus, datorită creșterii „educației parentale cu tigri și a programării excesive, copiii de astăzi au mai puțin timp pentru joacă – și așa rezolvă copiii”, adaugă Stahler.

Ann, un consultant organizațional din Portland, Oregon, care are un copil de 10 ani cu anxietate în preajma vizitelor la medic și stomatolog, precum și un copil de 7 ani cu anxietate socială, a încercat să atenueze acest lucru trimițându-și copiii la un Waldorf. Școală, cu mijloace media limitate și timp suficient printre copaci.

„Copiii nu au suficient timp liber în natură. Ei petrec prea mult timp pe dispozitive, ceea ce schimbă structura creierului, iar lumea noastră de astăzi este un bombardament constant de simțuri”, spune Ann. „Nu există nicio posibilitate pentru un copil sensibil să navigheze în toate lucrurile care vin asupra lui tot timpul.”

Ann are o istorie de atacuri de panică și provine dintr-o „lungă linie de oameni sensibili”, explică ea. Ea a lucrat mult cu propria ei anxietate – care, la rândul său, a ajutat-o să gestioneze cea a copiilor ei.

„Când eram copii, încă nu exista un limbaj în jurul asta”, adaugă Ann. Ea a început și menține acel dialog cu copiii ei pentru a le valida temerile și a le ajuta să le risipească. „Știu că îl ajută pe fiul meu să știe că nu este singur, că trăiește un eveniment fizic real [during anxiety]. Pentru el, asta este eficient”, spune ea.

Lauren, un stilist de modă din Los Angeles, spune că a căutat și a primit mult ajutor profesional pentru fiul ei de 10 ani, care suferă de anxietate. La 3 ani, a primit diagnosticul de a fi pe spectrul autismului. Ea spune că, indiferent de factorii de mediu, este posibil ca fiul ei să fi primit întotdeauna acel diagnostic. Dar într-un alt moment al istoriei, poate că nu a primit același ajutor de care avea nevoie.

La fel ca Ann, Lauren explică că a fost întotdeauna sensibilă. „Reacția familiei mele a fost întotdeauna, iată, reacționând din nou exagerat! De atunci, au înțeles că acest lucru este conectat”, spune ea.

După ce anul trecut cu un profesor nou, fără experiență, care „l-a răsturnat complet pe fiul meu” – el a petrecut destul de mult timp în biroul directorului după ce s-a ascuns în mod repetat sub biroul său – familia lui Lauren a folosit diferite tipuri de terapii tradiționale și alternative, inclusiv neurofeedback, precum și meditația și schimbările dietetice. Fiul ei este mult mai bine adaptat anul acesta.

„Nu-mi pot face copilul să se răcească, dar îl pot învăța mecanismele de a face față”, spune Lauren. Într-o zi din acest an, când fiul ei și-a pierdut rucsacul, Lauren își amintește că era „de parcă aș fi anunțat că întreaga lui familie a fost ucisă. I-am spus că putem merge la Target și să-i luăm unul nou, dar fizic era în panică. În cele din urmă, a intrat în camera lui, a cântat melodia lui preferată pe computer și a ieșit și a spus: „Mamă, mă simt un pic mai bine acum.” A fost prima, spune Lauren. Și un triumf.

Ajutați-vă copilul să facă față tulburărilor de anxietate

După ce a recunoscut că problemele familiilor sunt diferite, Stahler spune că există instrumente de bază de adaptare pe care le recomandă părinților ai căror copii prezintă semne sau au primit un diagnostic de tulburare de anxietate.

Pentru mai mult ajutor cu privire la anxietate și depresie, vizitați Anxiety and Depression Association of America. Căutați întotdeauna ajutor profesionist înainte de a începe orice plan de tratament.

*Numele au fost schimbate pentru a proteja confidențialitatea colaboratorilor.

Liz Wallace este un scriitor și editor din Brooklyn, care a fost publicat recent în The Atlantic, Lenny, Domino, Architectural Digest și ManRepeller. Clipurile sunt disponibile la elizabethannwallace.wordpress.com.