Ce este asta?
Teoria emoției Cannon-Bard afirmă că evenimentele stimulatoare declanșează sentimente și reacții fizice care apar în același timp.
De exemplu, a vedea un șarpe poate provoca atât sentimentul de frică (un răspuns emoțional), cât și o bătaie accelerată a inimii (o reacție fizică). Cannon-Bard sugerează că ambele aceste reacții apar simultan și independent. Cu alte cuvinte, reacția fizică nu depinde de reacția emoțională și invers.
Cannon-Bard propune că ambele reacții își au originea simultan în talamus. Aceasta este o structură mică a creierului responsabilă de primirea informațiilor senzoriale. Îl transmite în zona corespunzătoare a creierului pentru procesare.
Când are loc un eveniment declanșator, talamusul poate trimite semnale către amigdala. Amigdala este responsabilă pentru procesarea emoțiilor puternice, cum ar fi frica, plăcerea sau furia. De asemenea, ar putea trimite semnale către cortexul cerebral, care controlează gândirea conștientă. Semnalele trimise de la talamus către sistemul nervos autonom și mușchii scheletici controlează reacțiile fizice. Acestea includ transpirația, tremuratul sau mușchii încordați. Uneori, teoria Cannon-Bard este denumită teoria talamică a emoției.
Teoria a fost dezvoltată în 1927 de Walter B. Cannon și studentul său absolvent, Philip Bard. A fost stabilit ca o alternativă la teoria emoției James-Lange. Această teorie afirmă că sentimentele sunt rezultatul reacțiilor fizice la un eveniment stimulant.
Citiți mai departe pentru a afla mai multe despre cum se aplică teoria Cannon-Bard în situațiile de zi cu zi.
Exemple de Cannon-Bard
Cannon-Bard poate fi aplicat oricărui eveniment sau experiență care provoacă o reacție emoțională. Emoția poate fi pozitivă sau negativă. Scenariile descrise mai jos arată modul în care această teorie este aplicată situațiilor din viața reală. În toate aceste scenarii, teoria Cannon-Bard afirmă că reacțiile fizice și emoționale au loc simultan, mai degrabă decât una o provoacă pe cealaltă.
Un interviu de angajare
Mulți oameni consideră că interviurile de angajare sunt stresante. Imaginați-vă că aveți un interviu de angajare mâine dimineață pentru o poziție pe care o doriți cu adevărat. Dacă te gândești la interviu, te-ar putea simți nervos sau îngrijorat. S-ar putea să simți, de asemenea, senzații fizice, cum ar fi tremurături, mușchi încordați sau bătăi rapide ale inimii, mai ales pe măsură ce interviul se apropie.
Mutarea într-o casă nouă
Pentru mulți oameni, mutarea într-o casă nouă este o sursă de fericire și entuziasm. Imaginează-ți că tocmai te-ai mutat într-o casă nouă cu partenerul sau soțul tău. Noua ta casă este mai mare decât apartamentul în care ai locuit înainte. Are suficient spațiu pentru copiii pe care sperați să-i aveți împreună. Pe măsură ce despachetezi cutiile, te simți fericit. Lacrimi bine în ochi. Pieptul tău este strâns și este aproape greu să respiri.
Divorțul de părinți
De asemenea, copiii experimentează efecte fizice și emoționale ca răspuns la evenimente semnificative. Un exemplu este separarea sau divorțul părinților lor. Imaginează-ți că ai 8 ani. Părinții tăi tocmai ți-au spus că se despart și probabil că vor divorța. Te simți trist și furios. Stomacul tău este supărat. Crezi că s-ar putea să fii bolnav.
Alte teorii ale emoției
James-Lange
Cannon-Bard a fost dezvoltat ca răspuns la teoria James-Lange. A fost introdus la începutul secolului al XIX-lea și a rămas popular de atunci.
Teoria James-Lange afirmă că evenimentele stimulatoare declanșează o reacție fizică. Reacția fizică este apoi etichetată cu o emoție corespunzătoare. De exemplu, dacă întâlnești un șarpe, ritmul cardiac crește. Teoria James-Lange sugerează că creșterea ritmului cardiac este ceea ce ne face să realizăm că ne este frică.
Cannon și Bard au introdus câteva critici importante ale teoriei James-Lange. În primul rând, senzațiile fizice și emoțiile nu sunt întotdeauna conectate. Putem experimenta senzații fizice fără a simți o anumită emoție și invers.
Într-adevăr,
O altă critică la adresa teoriei James-Lange este că reacțiile fizice nu au o singură emoție corespunzătoare. De exemplu, palpitațiile inimii ar putea sugera frică, entuziasm sau chiar furie. Emoțiile sunt diferite, dar răspunsul fizic este același.
Schachter-Singer
O teorie mai recentă a emoției încorporează elemente ale teoriilor James-Lange și Cannon-Bard.
Teoria emoției Schachter-Singer sugerează că reacțiile fizice apar mai întâi, dar pot fi similare pentru diferite sentimente. Aceasta se mai numește și teoria celor doi factori. La fel ca James-Lange, această teorie sugerează că senzațiile fizice trebuie experimentate înainte de a putea fi identificate ca o anumită emoție.
Criticile teoriei Schachter-Singer sugerează că putem experimenta emoții înainte de a recunoaște că ne gândim la ele. De exemplu, când vezi un șarpe, ai putea fugi fără să te gândești că emoția pe care o trăiești este frica.
Critici ale teoriei
Una dintre criticile predominante la adresa teoriei Cannon-Bard este că presupune că reacțiile fizice nu influențează emoțiile. Cu toate acestea, o mare parte de cercetări privind expresiile faciale și emoțiile sugerează contrariul. Numeroase studii au arătat că participanții cărora li se cere să facă o anumită expresie facială este probabil să experimenteze răspunsul emoțional legat de acea expresie.
O altă critică semnificativă afirmă că Cannon și Bard au subliniat rolul talamusului în procesele emoționale și au subliniat rolul altor structuri ale creierului.
La pachet
Teoria emoției Cannon-Bard sugerează că reacțiile fizice și emoționale la stimuli sunt experimentate independent și în același timp.
Cercetările asupra proceselor emoționale din creier sunt în curs de desfășurare, iar teoriile continuă să evolueze. Aceasta a fost una dintre primele teorii ale emoției care a adoptat o abordare neurobiologică.
Acum că cunoașteți teoria Cannon-Bard, o puteți folosi pentru a înțelege atât propriile reacții emoționale, cât și ale altora.
Discussion about this post